Premierul Serbiei a anuntat joi taieri de pensii si salarii din sectorul public, o masura menita sa atenueze deficitul bugetar de peste 8% si sa convinga Fondul Monetar International sa acorde un nou imprumut, relateaza Reuters.

Intr-un lung interviu acordat televiziunii de stat, Aleksandar Vucic a declarat ca salariile bugetarilor de peste 25.000 de dinari (211 euro) pe luna vor fi reduse cu 10 - 10,5%, urmand ca cifra exacta sa fie specificata in rectificarea bugetara care va fi votata de parlament saptamana viitoare.

Rectificarea va presupune si o taiere de pensii de 3,1% la cei mai saraci pana la 10% pentru cei cu pensii mari.

Vucic a promis sa reduca sectorul public, riscand proteste din partea sindicatelor si pensionarilor.

“Ne-am imbarcat pe Titanic cand deja lovise iceberg-ul, si acum trebuie sa facem tot ce se poate pentru a ii salva pe toti de la bord”, a spus el.