Fostul presedintele al PNL Crin Antonescu a declarat, pentru agentia Mediafax, ca nu a fost vreodata impreuna cu Klaus Iohannis la sediul Grivco si nu stie ca actualul presedinte al PNL sa fi fost in acest loc in alta circumstanta.

Antonescu a fost intrebat daca a fost vreodata alaturi de Klaus Iohannis la sediul Grivco. El a precizat ca nu a fost impreuna cu Iohannis la sediul acestei societati si nici nu stie ca actualul presedinte al PNL sa fi fost la Grivco in vreo alta circumstanta.

Presedintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat luni ca nu a avut intalniri "in particular" cu Dan Voiculescu, nici la sediul Grivco, nici in alta parte, si nu a negociat niciodata ceva cu acesta, apreciind ca fostul lider PC Codrut Seres "probabil a primit o tema" si insista cu acest subiect.

Iohannis a fost intrebat cum vede declaratiile lui Codrut Seres, fost lider al PC, care a sustinut ca actualul lider al PNL a negociat cu Dan Voiculescu la sediul Grivco.

"Nu a existat niciodata o astfel de negociere, fiindca pur si simplu nu m-a interesat acel partid, indiferent cum s-o fi numit el pe parcurs. Sunt simple dezinformari, nici nu vreau sa le numesc altfel (...) Am constatat ca insista (cu afirmatiile legate de vizita lui Iohannis la Grivco - n.r.), probabil ca a primit o tema. Nu, nu ma intereseaza nici domnul Seres, nici divagatiile domniei sale", a afirmat liderul PNL.

El a mentionat ca nu a fost la sediul Grivco si nu s-a intalnit niciodata cu Dan Voiculescu "in particular" sa negocieze ceva.

Iohannis a fost intrebat daca a negociat altcineva in prezenta sa cu Dan Voiculescu.

"Nu, va spun, si v-am mai spus de atatea ori. Nu m-a interesat nici persoana Voiculescu, nici partidul Voiculescu sau cum s-o fi numit el pe parcurs in diferite etape, nu am negociat niciodata ceva", a mai spus presedintele PNL.

Fostul ministru al Economiei Codrut Seres a declarat luni, la iesirea din sediul ICCJ, ca nu intelege de ce Klaus Iohannis nu raspunde public privind vizita sa la Grivco si ca acest lucru nu este o rusine, astfel ca nu ar fi motive ca acesta sa se ascunda.

"Eu nu am niciun comentariu de facut referitor la Klaus Iohannis decat ceea ce am spus si intr-un interviu dat unui ziar, respectiv ca starea de fapt la momentul 2009 nu era daca eu eram sau nu eram compromis, ci daca domnia sa a fost sau nu la Grivco", a declarat Seres.

Seres a mai spus ca il "roaga" pe Iohannis sa raspunda public la acest lucru, pentru ca in afara de el mai sunt si alte persoane care l-au vazut acolo la Grivco.

"Nu inteleg de ce domnul Klaus Iohannis se ascunde de un lucru cat se poate de evident si nu inteleg de ce ar fi fost o rusine faptul ca domnia sa a fost la Grivco", a aratat Seres.

Intrebat ce s-a discutat la acel moment la Grivco, Seres a spus ca el nu a participat la acea intalnire, dar ca era "cadrul general creat de propunerile succesive pentru un nou prim-ministru al Romaniei".

"La intalnirea propriu-zisa, asa cum am declarat, eu nu am participat, dar ii reamintesc domnului Klaus Iohannis ca ne cunoastem din 2003, ii reamintesc faptul ca am fost de mai multe ori la domnia sa la Sibiu si reamintesc faptul ca liderul Partidului Umanist de atunci, Teodor Ancuta, care este fostul presedinte al Bursei de Marfuri, ne-a introdus nu numai pe mine si pe ceilalti reprezentanti ai Partidului Umanist, si sincer nu inteleg de ce in 2009 sustinerea lui Dan Voiculescu si a PC era buna, iar astazi nu mai suntem buni", a mai declarat Seres.

Acesta a aratat ca discutia sa nu se pozitioneaza la momentul anului 2014, ci la momentul anului 2009.

"In al doilea rand, nici nu mai sunt implicat politic azi, ca atare sunt doar un simplu martor al unor lucruri care s-au intamplat in trecut. Deci, domnului Klaus Iohannis nu are de ce sa-i fie frica decat poate cel mult de propria sa personalitate", a mai spus Seres.