Guvernele Romaniei si Chinei analizeaza realizarea unei linii feroviare de mare viteza pe ruta Bucuresti-Iasi-Chisinau care vine sa inlocuiasca initiativa privind unui astfel de proiect pe traseul Bucuresti-Constanta, a declarat marti premierul Victor Ponta, potrivit Agerpres. Acesta sustine ca este un proiect la care Guvernul Chinei tine foarte mult.

"Proiectul de a avea o linie de cale ferata, pentru ca nu este doar trenul, ci este mai ales calea ferata care permite aceasta viteza, este un proiect la care Guvernul Chinei tine foarte mult. L-a prezentat primul-ministru Li Keqiang anul trecut in vizita de la Bucuresti nu doar pentru Romania, ci pentru toate tarile din Europa Centrala si de Est. Si acum domnul Rus a intrat in discutii mai avansate pentru ca nu se poate face acest proiect pilot pe linia Bucuresti-Constanta, acolo este coridor european si Comisia Europeana se opune unui nou proiect. Insa cu ce am propus noi si urmeaza sa avem si studiile de fezabilitate ar fi o linie care sa lege Bucuresti-Iasi si mai departe spre Chisinau. Sigur, costurile sunt destul de mari, insa ca un prim proiect pilot pentru Centrul si Estul Europei mi-as dori ca Romania sa fie prima care sa aiba o asemenea linie, iar tehnologia dezvoltata in China s-a dovedit in ultimii ani ca fiind extrem de performanta si extreme de sigura", a spus Ponta.

In privinta pretului unei linii de mare viteza, respectiv pentru limita maxima de viteza de 350 de km/h, Ponta a spus ca pretul mediu este 20 de milioane de dolari pe kilometru.

"Insa eu cred ca Romania are nevoie, nefiind distante atat de mari, are nevoie de tehnologia care prevede 200-250 km/h. Ati vazut, pentru Bucuresti-Constanta, viteza de 160 km/h schimba fundamental datele problemei", a spus premierul.

Ponta a explicat ca proiectul ar urma sa fie unul integrat.

"Problema principala este de finantare pentru ca, cu siguranta, nici nu avem noi atatia bani alocati si pentru fonduri europene 2014-2020, avem cu totul vreo sapte miliarde de euro pentru toata infrastructura si cea rutiera si cea navala si cea aeroportuara. Deci, problema, in primul rand este de finantare si daca finantarea vine din China evident ca proiectul va fi integrat in acest sens", a declarat premierul, intrebat daca proiectul include si achizitia de trenuri de mare viteza din China.