In avanpremiera celei de-a zecea stagiuni de la fondarea sa, Arca lansează un "concert cu poveste de viață", cum l-a numit autoarea Theo Herghelegiu: Radio Live: Laugh Story. Sigur că e vorba de o love story. Numai că, spre deosebire de celebrul film care făcea să curgă râuri de lacrimi cu peste patru decenii în urmă, în zilele noastre, iubirea poate ajunge de râsul lumii. Adică al dumneavoastră. În fond, de la Love la Laugh e un singur pas. Mic.

Radio Live: Laugh StoryFoto: Teatrul Arca

Două voci de excepție ale teatrului românesc, Anca Sigartau și Ionut Burlan, își trăiesc, își vorbesc, își cântă povestea lor acompaniați, live, de câteva instrumente cu ajutorul cărora reînvie și mari hituri ale secolului trecut. Un concert-spectacol, sau un spectacol-concert? Greu de spus, căci e vorba de un spectacol semnat de Theo Herghelegiu. Aceeași care, cu câțiva ani în urmă, v-a delectat și cu primul musical 100% românesc: Supermarket.

Orchestrația și compoziția muzicală sunt semnate de Calin Grigoriu, care va și cânta la chitară și mandolină, acompaniat de Tiberiu Chiranus (pian), Cezar Cazanoi (saxofon, flaut)// Sfefan Diaconu (flaut) și Paul Luculescu (percuție).

Așadar, Arca, teatrul din Clubul La Scena, pornește în cea de-a zecea stagiune a sa cu muzică. Și cu multe râsete!

Prima reprezentație a spectacolului a avut loc loc pe 19 august.

Urmatoarea reprezentatie va fi pe 31 august, ora 20.00.

Biletele pot fi rezervate la telefon 0724.081.810, zilnic, dupa ora 14:00.