Barierele pe podul de la Fetesti - Cernavoda vor ramane ridicate toata luna august, urmand ca din toamna sa se gaseasca o solutie pentru fluidizarea traficului, pe de o parte, iar pe de alta parte resursa financiara care se obtinea din taxa ce trebuia platita la trecerea pe pod sa se obtina in continuare, a declarat, vineri, pentru Agerpres, ministrul Transporturilor, Ioan Rus.

"In urma constatarii situatiei de dimineata (vineri dimineata - n.r.), cand erau cozi infernale acolo (la Fetesti - n.r.) s-a luat masura de a elibera zona de bariera, deci bariera deschisa continuu, pana luni, la ora 13, astfel incat toate week-end-urile sa fie libere. Am facut o scurta analiza privitor la traficul din timpul saptamanii, l-am informat si pe primul ministru, iar decizia din acest moment este ca toata luna august se va sta cu barierele ridicate, astfel incat, in perioada sezonului estival, sa nu mai fie cozi si deranjul care in mod real exista, indiferent ce am fi facut noi altceva", a spus Rus.

Seful de la Transporturi a subliniat ca taxa pe podul de la Fetesti-Cernavoda a fost doar suspendata, urmand sa se gaseasca solutii pentru reluarea acesteia, dar in conditiile unui trafic fluidizat.

"Pana la sfarsitul lunii august va trebui sa gasim o solutie care, pe de o parte, sa fluidizeze traficul, iar pe de alta parte resursa financiara care se obtinea din aceasta taxa sa existe, totusi. In acest moment, pentru luna august, aceasta este solutia pe care am considerat-o ca fiind una care sa rezolve problema tuturor celor care isi doresc ca pe perioada vacantei sa mearga la mare", a precizat ministrul Ioan Rus.

Potrivit unui Ordin al secretarului de stat care conduce Departamentul pentru proiecte de infrastructura de interes national si investitii straine, publicat pe 31 iulie in Monitorul Oficial, plata taxei de pod de la Fetesti a fost suspendata in week-end, de vineri pana luni, pana pe data de 1 septembrie 2014.

Tarifele pentru o singura trecere a postului peste Dunare Fetesti - Cernavoda pornesc de la 13 lei pentru vehicule rutiere de transport persoane cu cel mult 8+1 locuri pe scaune (inclusiv conducatorul auto) - autoturisme si ajung pana la 91 lei in cazul vehiculelor rutiere cu masa totala maxima autorizata mai mare sau egala cu 12 tone si cu minimum 4 axe (inclusiv), exclusiv vehiculele rutiere de transport persoane.

Premierul Victor Ponta a anuntat joi, in sedinta de Guvern, ca taxa de pod de la Fetesti nu se va mai plati in weekend.

"CNADNR a reusit sa faca tot o catastrofa la bariera de la Fetesti. Oamenii cred ca nu se mai duc in vacanta de groaza ca... Nu stiu cum s-au gandit orele alea, poate gandesc eu mai bine si poate ii anuntati ca de vineri pana luni nu se plateste acolo la Fetesti. Tinem oamenii acolo la Fetesti, pentru 13 lei ne batem joc de ei. Faptul ca CNADNR-ul este atat de incompetent incat nu e in stare sa faca un sistem care sa poata sa treaca oamenii mai repede sa plateasca, nu e vina oamenilor", a afirmat Ponta.