De unde vine "lasitatea" Europei fata de Rusia. Dependenta europenilor de petrolul si gazele Rusiei impiedica, din start, orice plan ferm de a izola economia rusa. Niciunul dintre cele doua blocuri nu s-ar putea descurca pe termen scurt in cazul in care europenii refuza sa mai cumpere energie de la rusi sau, dimpotriva, rusii ar sista exporturile catre Europa. Pe scurt, 30% din gazele pe care le consuma europenii vin din Rusia, la fel si 33% din titei. Rusia este al treilea partener comercial al UE, dupa China si Statele Unite ale Americii. De cealalta parte, pentru rusi, UE ocupa primul loc in randul partenerilor comerciali. Valoarea schimburilor totale intre cele doua blocuri a atins in 2013 valoare de 306,8 miliarde de euro. Dinamica relatiilor comerciale UE-Rusia este dictata de afacerile dintre Moscova si "motoarele" economiei europene. Pe primul loc in acest clasament se afla Germania, cea mai mare si cea mai performanta economie european, scrie Adevarul.ro

ActualitateFoto: Colaj foto

Ambasadorul rus condamna anularea obligativitatii studierii limbii ruse in scolile din Moldova. Ambasada Federatiei Ruse din Chisinau a reactionat la adoptarea de catre Parlamentul Republicii Moldova a noului Cod al educatiei. Potrivit documentului, studierea limbii romane va deveni obligatorie in toate institutiile de invatamant de orice nivel, limba rusa - disciplina optionala, iar limba engleza va fi studiata in toate institutiile de invatamant. Noul Cod al educatiei "s-a nascut" in chinuri groaznice, timp de 8 ani, fiind discutat in cadrul a peste 40 de dezbateri publice, de trei guverne. Nici de dezbaterile legislative documentul nu a trecut usor, comunistii din opozitie si alte forte pro-ruse din Parlament incercand sa blocheze adoptarea lui. Pe langa prevederile sensibile legate de anularea obligativitatii studierii limbii ruse, documentul mai prevede ca, din 2018, invatamantul in Republica Moldova va fi obligatoriu pana la varsta de 18 ani (actualmente invatamantul este obligatoriu pana la 16 ani), scrie Deutsche Welle.

Taberele din PSD pregatesc batalia de dupa prezidentiale. Alegerile prezidentiale din noiembrie si transferul de putere - inevitabil, fie ca Victor Ponta castiga sau pierde - au reactivat gruparile din PSD si lupta lor pentru controlul partidului. In prezent, in tabara social-democrata se contureaza cateva grupari distincte. Gruparea Liviu Dragnea, gruparea Sova-Ponta si grupul de la Cluj al lui Ioan Rus sunt taberele care fac jocurile in PSD, in vederea preluarii puterii de la Victor Ponta. Presedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, are propriul grup in partid, fiind perceput drept liderul informal al baronilor din PSD din regiunea Sud. Tensiunile tot mai dese cu seful sau pe linie de partid, Victor Ponta, ies din ce in ce mai frecvent la suprafata, scrie EVZ.ro

Cei 100 de traseisti care l-au tinut pe Ponta la putere. De la alegerile parlamentare din 2012 pana in prezent, 70 de deputati si 28 de senatori au migrat politic cel putin o data, schimband partidul sau devenind independenti. Unii parlamentari au devenit adevarati experti in domeniu. Astfel, deputatul Cezar Cioata a fost ales din partea PP-DD, dar a trecut la PC la inceputul lui 2013, iar dupa o luna de zile s-a intors in partidul lui Dan Diaconescu. Ulterior, a demisionat si dupa ce a activat cateva luni ca independent s-a inscris, din nou, in PC. Mihai Stanisoara a fost ales deputat PDL, dar anul trecut s-a alaturat PNL, primind un post de vicepresedinte. La vremea respectiva, Stanisoara si-a sters de pe blog postarile critice la adresa liderului PNL, Crin Antonescu. Recent, Stanisoara a parasit PNL si i s-a alaturat lui Calin Popescu Tariceanu in demersul de formare a unui nou partid - PLR., scrie Romania libera.

MICROBUZUL, o productie de televiziune a Casei de filme Palatul Victoria: ce s-a taiat la montaj. Un an a trecut de cand, de peste strada, de la masa Guvernului, se proiecta deja ceremonia. 16 milioane de euro ajungeau atunci la Ministerul Dezvoltarii pentru 600 de microbuze care sa pice la tanc, in anul cu alegeri prezidentiale. Scopul, unul nobil: transportul elevilor de la sate pana la scoala. Douasprezece luni mai tarziu, 100 de masini galbene cu inscriptia "Achizitionat de Guvernul Romaniei prin MDRAP" s-au aliniat, pe timp de noapte in Piata Victoriei sa le gaseasca zorii, premierul, ministrii, televiziunile. Vor fi, intr-o luna, 600 si, peste altele trei, promisiuni de inca 650. Guvernul Ponta 3 abia se incalzeste (...) O spune, franc, domnul Costel: "Le-am luat de aseara cu proces-verbal acolo, in Popesti-Leordeni, ne-au dat si cheile, dar acum, la unii ni le-au luat inapoi sa le dea inca o data premierul, cu televiziunile". Asa arata, nefardata, realitatea, scrie gandul.info

Adevarul din abatoarele de pui. Carnea de pui este preferata europenilor, dar cati dintre noi se intreaba, de fapt, ce punem in farfurie? Raspunsul dureros a fost dat de un reportaj facut de catre cei de la Casa Jurnalistului, in stransa colaborare cu jurnalistii de la The Guardian. In abatoarele de pui mana de lucru este foarte ieftina, iar igiena precara imbolnaveste, anual, mii de oameni. La toate acestea se adauga indolenta angajatilor si conditiile proaste din abatoare. Carnea de pui este tinuta pe jos, in mizerie, pasarile sanatoase sunt tinute in acelasi spatiu cu cele bolnave, iar lista poate continua, citeaza Click. Nepasarea a mers atat de parte incat angajatii nu schimba nici macar apa in care spala pasarile, astfel ca s-a ajuns pana la a spala de sange 250.000 de pui, in aceeasi apa. Vezi reportajul integral pe The Guardian.

Cele 3 scenarii de sanctiuni ale UE impotriva Rusiei: restrictii de la importul produselor de lux pana la importul de petrol si gaze. Documentul CE se numeste "Evaluare a potentialului impact a masurilor restrictive impotriva economiei Rusiei asupra UE si a statelor membre", iar o parte din acest document descrie trei optiuni, potrivit cursdeguvernare.ro Primul scenariu, de intensitate scazuta, contine sapte pasi: 1. Restrictii privind importurile de "produse de lux rusesti" diamante, metal pretioase, blanuri, vodca si caviar - si a altor produse alimentare". 2. Restrictii privind anumite bunuri procesate sau intermediare - fertilizatori, chimicale, anvelope, vse, dar nu "componente din otel sau nucleare". 3 Restrictii privind "importurile si exporturile de arme". 4 Restrictii privind "exportul de finantare" pentru industriile de mai sus...

Exodul crestinilor din Mossul. Ultimii crestini din nordul Irakului fug din locurile unde comunitatile lor au trait aproape 2.000 ani, dupa ce djihadistii SI le-au dat un ultimatum - sa se converteasca la Islam, sa plateasca un impozit special sau sa fie ucisi, trei optiuni care constituie in fapt o amenintare sinistra. Este vorba despre cel mai mare exod in masa al crestinilor din Orientul Mijlociu de dupa masacrele armenilor si expulzarea crestinilor din Turcia in timpul si dupa primul razboi mondial. IS, care controleaza acum o suprafata mai mare decat cea a Marii Britanii, a eliminat deja un mare numar din vechile comunitati crestine din estul Siriei, unde cei care nu au reusit sa scape au fost confruntati cu aceleasi trei optiuni: - convertire, plata unei taxe speciale sau moartea, scrie Romania libera.

Cati bani a recuperat Fiscul de la "greii" din fotbal condamnati in "Dosarul Transferurilor". Inspectorii Fiscului au pus in executare sentinta Curtii de Apel Bucuresti data in "Dosarul Transferurilor" si incearca sa recupereze prejudiciul de aproape 13 milioane de euro. In acest dosar au fost condamnati cu executare: Ioan Becali, Victor Becali, Cristi Borcea, Mihai Stoica, Gica Popescu, Gigi Netoiu, Jean Padureanu si George Copos. Cititi exlusiv in editia tiparita de joi a "Evenimentul zilei" ce impresari sau fosti sefi de cluburi au fost executati silit si ce sume au fost recuperate.