Un reporter al B1 TV ii pune niste intrebari sefului Jandarmeriei. Acesta raspunde calm la inceput, dar apoi da brusc semne de nervozitate si fuge practic de reporter, care continua sa-l urmareasca. In scena apare si purtatorul de cuvant al Jandarmeriei, care vrea "sa-si salveze seful".

Discutia cu reporterul este uluitoare: "Ai probleme cu capul?" - "Dumneavoastra, purtatorul de cuvant al unei institutii, veniti si imi spuneti mie ca am probleme cu capul?!" - "Pai nu stiu, va intreb... aveti probleme cu capul?"

Seful Jandarmeriei Romane, Mircea Olaru, a afirmat ca protestatarii nu au fost atacati de fortele de ordine, ca totul este in imaginatia presei.

Totodata, jandarmii au sustinut ca protestatarii au devenit violenti.

Jandarmii au folosit, duminica seara, gaze lacrimogene impotriva protestatarilor adunati in fata Guvernului pentru a cere demisia premierului Victor Ponta.

Echipa B1 TV a fost imbrancita de jandarmi, duminica seara, in timpul protestelor din Piata Victoriei, unde peste 1.000 de oameni au manifestat impotriva Guvernului.

Cu toate ca jurnalistii postului B1 le-au explicat ca sunt de la presa, jandarmii au continuat sa ii impinga si sa le indice o trecere de pietoni care era blocata tot de jandarmi.

Purtatorul de cuvant al Jandarmeriei a fost contactat de reporterul B1 TV, acesta spunandu-i sa faca o reclamatie la Politie, dupa care i-a inchis telefonul.