Un nou efect al modificarilor la Legea Educatiei Nationale: Elevii din scolile particulare acreditate nu vor fi finantati de Ministerul Educatiei - Hotnews Mobile
1 € 4,7538 1 USD 4,2013luni 25 mar 2019
Finantarea invatamantului preuniversitar privat

Un nou efect al modificarilor la Legea Educatiei Nationale: Elevii din scolile particulare acreditate nu vor fi finantati de Ministerul Educatiei

de Raluca Pantazi Miercuri, 23 ianuarie 2013, 19:32
- a A+
Peste 60.000 de elevi din scolile private preuniversitare nu primesc finantare de la bugetul de stat, desi Legea Educatiei si Pactul National pe Educatie prevad faptul ca "finantarea urmeaza elevul", in orice sistem acreditat ar fi. Ordonanta de Urgenta nr. 92/2012, promovata la finalul anului de Ecaterina Andronescu, amana pana la 31 decembrie 2013 termenul pana la care statul asigura finantarea de baza pentru invatamantul preuniversitar particular si confesional. "Banii au fost prinsi in bugetul pe 2012", cu prevederea ca vor fi acordati de pe 15 septembrie anul trecut, odata cu inceperea anului scolar 2012-2013, a declarat pentru HotNews.ro fostul ministru al Finantelor, Gheorghe Ialomitianu.


  • La un cost standard per elev, mediu, de 2.500 de lei pe an, o estimare arata ca suma anuala destinata elevilor din scolile particulare acreditate ar fi de 34 milioane Euro. Ceea ce inseamna ca o scoala privata de 100 de elevi ar primi anual de la stat 55.000 Euro
La finalul anului trecut, fostul ministru al Educatiei Ecaterina Andronescu a promovat o ordonanta de urgenta care amana pana la data de 31 decembrie 2013 aplicarea prevederilor din Legea Educatiei Nationale referitoare la finantarea de baza pentru invatamantul preuniversitar particular si confesional acreditat.
Ce spune Ordonanta de Urgenta nr. 92/2012:
"Prevederile art. 9 alin. (2) si art. 101 alin. (2) referitoare la finantarea de baza pentru invatamantul preuniversitar particular si confesional acreditat, precum si prevederile art. 27 alin. (6) si art. 361 alin. (3) lit. e) din Legea educatiei nationale nr. 1/2011, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 18 din 10 ianuarie 2011, cu modificarile si completarile ulterioare, se proroga pana la data de 31 decembrie 2013."

Ce prevedea Legea Eeducatiei Nationale (LEN):
Art. 9 alin. (2) cum e in LEN: Statul asigura finantarea de baza pentru toti prescolarii si pentru toti elevii din invatamantul general obligatoriu de stat, particular si confesional acreditat. De asemenea, statul asigura finantarea de baza pentru invatamantul profesional si liceal acreditat, de stat, particular si confesional, precum si pentru cel postliceal de stat. Finantarea se face in baza si in limitele costului standard per elev sau per prescolar, dupa metodologia elaborata de Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului.

Art. 101 alin. (2) cum e in LEN: Statul asigura finantarea de baza pentru toti prescolarii si pentru toti elevii din invatamantul primar, gimnazial, profesional si liceal de stat, particular sau confesional acreditat, precum si pentru elevii din invatamantul postliceal special de stat. Finantarea de baza se face in limitele costului standard per elev/prescolar, conform metodologiei elaborate de Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului.

Art. 9 alin. (5) - Finantarea de baza a invatamantului preuniversitar se face dupa principiul "resursa financiara urmeaza elevul", in baza caruia alocatia bugetara aferenta unui elev sau unui prescolar se transfera la unitatea de invatamant la care acesta invata.

Principiul "finantarea urmeaza elevul/prescolarul" in invatamantul preuniversitar este prevazut si in Pactul National pentru Educatie , semnat in 2008 de toate partidele politice parlamentare.

Banii au fost alocati in 2012 in bugetul de stat, dar nu au mai ajuns la scolile private

Finantarea elevilor de la scolile private acreditate in acelasi cuantum ca elevii de la stat este prevazuta de Legea Educatiei Nationale, care a intrat in vigoare in februarie 2011. "Conform pactului pe educatie si legii educatiei nationale, am prevazut bani in buget incepand cu anul 2012-2013, pentru ca statul are aceeasi obligatie fata de toti copiii Romaniei", a declarat pentru HotNews.ro consilierul prezidential Daniel Funeriu.

Gheorghe Ialomitianu, fost ministru al Finantelor: In Legea Bugetului pe 2012 au fost prevazuti banii pentru finantarea de baza a elevilor din scolile private si confesionale acreditate, incepand cu anul scolar 2012-2013

Gheorghe Ialomitianu
Foto: Agerpres
Contactat de HotNews.ro, fostul ministru al Finantelor Gheorghe Ialomitianu a declarat ca "in Legea Bugetului pe 2012 a fost prevazuta suma de bani pentru finantarea de baza a elevilor din scolile private si confesionale acreditate, incepand cu 15 septembrie, deci cu anul scolar 2012-2013". Intrebat cati bani erau alocati acestei masuri, fostul ministru a sustinut ca nu mai stie suma exacta. "Dar stiu ca s-a discutat respectarea Legii Educatiei si am decis ca pentru a se aplica in mod corect trebuie sa luam inceputul anului scolar, si nu anul bugetar. Deci am alocat bani, asta a fost decizia Guvernului si a fost suma prevazuta in bugetul pe 2012, pe an scolar", a continuat Ialomitianu.

Potrivit acestuia, "banii au fost prinsi si la Ministerul Educatiei, pentru anul scolar 2012-2013. Dar nu mai stiu executia bugetara, pentru ca eu am plecat (de la sefia ministerului - n.red.) in februarie. Dar asta a fost decizia Guvernului Boc si banii au fost prinsi cu inceperea anului scolar 2012-2013".

Ecaterina Andronescu: Ar trebui intrebati cei care au facut bugetul de ce nu au cuprins resursele necesare

Ecaterina Andronescu
Foto: Agerpres
In noiembrie 2012, ministrul de la acea vreme, Ecaterina Andronescu, a declarat ca finantarea per elev este aplicata potrivit legii educatiei, deci fiecare scoala va avea un buget in functie de numarul de elevi, dar singurii care nu beneficiaza de aceasta reglementare sunt cei din sistemul privat. "Acum nu exista bani prevazuti in buget, deci nu beneficiaza (invatamantul particular acreditat - n.red.) anul acesta. Daca va primi bani prin buget, doar din anul scolar 2013-2014", a afirmat Ecaterina Andronescu, citata de Aradon.ro .

"Ar trebui intrebati cei care au facut bugetul de ce nu au cuprins resursele necesare", spunea atunci fostul ministru.

Ministerul Educatiei: In invatamantul privat acreditat sunt 61.534 de elevi

Potrivit Ministerului Educatiei, in prezent in invatamantul privat si confesional acreditat sunt in total 61.534 de elevi. Cei mai multi elevi din sistemul preuniversitar privat acreditat sunt cuprinsi pe nivelul prescolar (8.473 elevi) si postliceal (35.287 elevi). In liceele private acreditate sunt 11.669 elevi, pe nivelul gimnazial sunt 1.931 elevi, iar in primar sunt 4.172.

Numarul total al elevilor cuprinsi in invatamantul de stat este de 3.130.000 de elevi , potrivit datelor furnizate HotNews.ro de catre Ministerul Educatiei, ceea ce inseamna ca elevii cuprinsi in invatamantul privat acreditat preuniversitar reprezinta 1,9% din numarul total al elevilor din Romania (invatamantul de stat + invatamantul privat acreditat + invatamantul privat autorizat - n.red.).

Judetele cu cel mai mare numar de copii cuprinsi in invatamantul privat acreditat sau autorizat sunt, potrivit datelor de la Ministerul Educatiei:
Bucuresti - 21.178 elevi
Cluj - 4.924 elevi
Iasi - 4.546 elevi
Maramures - 3.900 elevi

La polul opus se afla judetele:
Calarasi - 180 elevi
Covasna - 183 elevi
Ialomita - 198 elevi
Giurgiu - 280 elevi

La un cost standard per elev, mediu, de 2.500 de lei pe an, o estimare arata ca suma anuala destinata elevilor din scolile particulare acreditate ar fi de 34 milioane Euro.

Mihaela Guna, presedintele Federatiei Asociatiilor de Parinti: Toti elevii sunt egali, indiferent ca frecventeaza o scoala privata sau nu, si ar trebui finantati in aceeasi masura

Mihaela Guna
Foto: Agerpres
Mihaela Guna, presedintele Federatiei Nationale a Asociatiilor de Parinti din Preuniversitar, a declarat pentru HotNews.ro ca, "din punctul nostru de vedere, toti elevii sunt egali, indiferent ca frecventeaza o scoala privata sau nu, si ar trebui finantati in aceeasi masura".

"Noi nu facem legi pentru scoala, ci legi pentru copil si vorbim despre drepturile copilului, nu despre drepturile scolii. Incercam sa spunem lucrurilor pe nume din perspectiva copilului", a explicat Guna. Potrivit acesteia, "nu putem sa vorbim de reforma, nu putem sa facem nimic fara buget si probabil ca la momentul cand ajungem la o normalitate se va lua in calcul sper si faptul ca acei copii care invata in mediul privat sunt tot copiii nostri si parintii lor contribuie in egala masura ca si noi la bugetul de stat".

Aceasta a afirmat ca "suntem intr-un buget de criza peste tot, dar parintele trebuie sa subventioneze din ce in ce mai mult scoala atat direct, prin fondurile care se strang la scoala, ca altfel nu s-ar putea realiza mare lucru, cat si indirect prin contributiile pe care le da la bugetul de stat". Mihaela Guna sustine ca "ar trebui sa ajungem la realitate si sa ne apropiem de acel 6% din PIB care este promis pentru educatie si care este si legiferat pentru educatie si calculul finantarii per elev sa tina cont de asta".

"Cred ca ar trebui introdusi mai multi indicatori in ce priveste finantarea per elev, astfel incat functie de fiecare profil si de fiecare filiera sa oferim sanse egale copiilor", a continuat Guna.

Lidia Velici, directorul unei scoli private din Bucuresti: La momentul in care am aflat ca vom fi finantati, bugetul nostru a fost constituit pornind de la ajutorul acesta

Contactata de HotNews.ro, Lidia Velici - directorul Scolii particulare Genesis din Bucuresti, a declarat ca "la momentul in care am aflat ca vom fi finantati, eu am facut un calcul si bugetul nostru a fost constituit pornind de la ajutorul acesta pe care il primeam de la stat. In momentul asta nu as putea sa va spun care era suma. Insa cumva ne-am detasat de existenta ei".

"Suma nu este mare, dar nu este nici nesemnificativa si pentru noi ar insemna clar o imbogatire a bazei materiale, o suplimentare a facilitatilor pe care le oferim copiilor. Insa nu a fost cazul, am lasat-o intr-un sertar al memoriei si nu am reactualizat-o de cateva luni incoace", a explicat Lidia Velici. "Atunci ne-am facut bugetul bazandu-ne si pe suma aceasta, insa ulterior am revenit si ne-am reconstituit estimarile financiare in functie de organizarea noastra interna prin taxele de scolarizare ale copiilor", a continuat directorul scolii particulare.

Aceasta a afirmat ca proiectia de buget a fost realizata "o data la inceputul lui 2012 si apoi in vara, prin iunie-iulie, cand ne gandeam desigur la anul scolar 2012-2013". "Noi ne bazam doar pe ceea ce era practic trecut in lege si ce ar fi trebuit sa fie respectat", sustine Velici.

Intrebat unde vor fi directionati banii de la stat, in eventualitatea in care se vor acorda de anul viitor, directorul a precizat ca nu exclude nici micsorarea taxelor scolare, nici realizarea de investitii scolare. Scoala Genesis are 150 de elevi, a declarat Lidia Velici.

"Pana la momentul acesta, neprimind aceasta finantare, ne-am obisnuit cumva fara ea. Asta nu inseamna ca nu ne-am bucura si nu ne-ar fi de mare folos ca ea sa existe. Nu este ceva ce am avut si ni s-a luat, este ceva ce nu ni s-a dat niciodata. Noi nu am avut niciun ajutor de la stat in niciun fel, deci e clar ca asteptam cu mare interes aceasta finantare, insa am fost destul de sceptici ca ea se va da. Si, prin urmare, iata ca a aparut aceasta ordonanta prin care suntem de fapt anuntati ca nu se da prea curand", sustine directorul.

"Ne-am invatat sa nu mai contam pe acesti bani. Pentru ca de-a lungul timpului ni s-a spus ca noi vom fi inclusi in programul 'Cornul si laptele', nu ca ne bazam foarte mult pe el, dar niciodata nu am primit asa ceva. Ne-am adaptat sa nu depindem de acesti bani. Asta nu inseamna ca nu ne-ar fi de mare mare folos", a declarat pentru HotNews.ro Lidia Velici, directorul Scolii particulare Genesis din Bucuresti.

Ce inseamna "finantarea urmeaza elevul"

"Inainte de 1 ianuarie 2010, scolile primeau pentru salarii o suma de bani care sa acopere acele costuri in functie de numarul de profesori si primarul decidea cati bani aloca scolii pentru cheltuieli curente, pentru creta, utilitati, materiale si servicii, adica pentru cheltuieli de mentenenta si investitii pentru scoli. Aceasta era structura", declara in urma cu un an fostul ministru al Educatiei Daniel Funeriu. Prin principiul "finantarea urmeaza elevul" si prin stabilirea costului standard pe elev, statul nu mai finanteaza scoala in functie de numarul de profesori, ci in functie de numarul de elevi.

"Din 2012 finantarea va urma elevul, iar costul standard per elev care azi merge la scolile de stat va merge si la scolile private", anunta in noiembrie 2011 fostul ministru . Potrivit acestuia, "daca o scoala privata are o taxa de 10.000 de lei, statul va da pentru un elev, indiferent daca este scoala privata in invatamantul obligatoriu sau de stat, 3.000 de lei, iar restul este acoperit de parinte. Obligatia statului roman este aceeasi pentru toti copiii, indiferent daca aleg sa mearga la o scoala privata sau de stat".

Funeriu explica faptul ca aceasta masura va crea o concurenta intre scolile de stat si particulare pentru a-si atrage elevii, ceea ce va stimula competitia. "Spre deosebire de invatamantul superior, in preuniversitar exista un control de output - examenul de la clasa a VIII-a si cel de bacalaureat. Este un foarte bun indicator, evident, bacalaureatul trebuie sa fie organizat corect. Nu cred ca un parinte va plati ca elevul sa se duca la un liceu cu o rata de promovabilitate foarte scazuta", a sustinut fostul ministru al Educatiei.

Un raport publicat in septembrie 2012 de Expert Forum , o organizatie de tip think tank, arata ca "obiectivul principal al acestei masuri este de a garanta un nivel de echitate in sistemul de educatie, deoarece elimina o sursa importanta a contrastelor intre finantarea scolilor din localitati sarace si bogate, responsabilizand in acelasi timp conducerea scolii asupra modului de cheltuire a banilor. Masura introduce de asemenea o competitie sanatoasa intre unitati de invatamant pentru a atrage elevi, si nu doar intre scoli publice, ci si intre scoli publice si private, cu efecte benefice asupra calitatii educatiei".

In raport se arata ca "aceste masuri ar putea intampina o opozitie puternica din partea sindicatelor, ce au facut deja presiuni pentru ca legislativul sa reduca sau sa elimine acest mecanism competitiv, in scopul de a garanta venituri scolilor publice si cadrelor didactice, independent de calitatea educatiei furnizate".

Citeste si:
5222 de afisari


da , finantare pt copilul meu nu pt scoala
parintii [utilizator], Miercuri, 23 ianuarie 2013, 23:23
+14/14
si eu platesc aceleasi taxe la stat ca si dvs. Trebuie sa am aceleasi drepturi pentru copilul meu.
groparul invatamantului
PedaGogu [utilizator], Miercuri, 23 ianuarie 2013, 20:19
+13/15
Asta este onor madam Andronescu - gropar cu zambetul pe buze. Restauratie, domnia dinozaurilor, reintoarcerea vechililor pe mosiile lor. La fel ca celalat gropar, al Sanatatii, sa le dam la gioale alora care indrazneasc sa ridice capul din rahatul pe care-l pastoresc. Sa continue cu atentiile la asistenta, portar (la doctor nu mai e atentie, e didamai "cadoul"), sa continue cu "fondul clasei", "hai sa zugravim noi, parintii, sa luam si mobilier, DVD, plasma in clasa" si toate micile mizerii de zi cu zi din invatamantul de stat (de multe ori, degeaba). Ce daca un parinte vrea sa mai puna un ban sa-si dea odrasla la o scoala privata? E burjui - sa plateasca, ca doar suntem in plina epoca social-liberala - strutocamila Europei.
inca 15 comentarii comenteaza