Presedintele Consiliului Judetean Cluj, Horea Uioreanu, care este si vicepresedinte al PNL Cluj, a declarat, luni dupa-amiaza, la iesirea de la DNA Cluj, ca a a fost audiat in calitate de martor "intr-un dosar legat de referendum", fiind intrebat ce a facut in ziua votului, in 29 iulie.

Horea Uioreanu (foto arhiva)Foto: Agerpres

Intrebat, la iesirea de la sediul DNA Cluj, daca in cadrul audierilor s-a facut vreo referire la interceptari telefonice, Uioreanu a raspuns ca nu, ci s-a vorbit doar de persoanele care au fost prezente in sediul PNL in 29 iulie, transmite Mediafax.

"Am fost convocat la DNA Cluj in calitate de martor intr-un dosar legat de referendum. M-au intrebat ce am facut in ziua votului si am povestit unde am fost, pe teren, in afara Clujului, iar la sediul PNL am fost numai in jurul orei 19.00. Nu s-a facut referire la nicio interceptare telefonica, ci doar la ziua votului si la persoanele care au fost prezente in sediul PNL in 29 iulie. Dumitru Samson era una dintre acele persoane. M-am intalnit cu el la teleconferinta pe care am avut-o cu cei de la Bucuresti si in care s-a discutat despre mobilizarea la vot", a spus Uioreanu.

Presedintele CJ Cluj a afirmat ca nu stie sa fi fost convocati la DNA si alti membri ai PNL Cluj.

El a spus ca nu il cunoaste pe Bogdan Magureanu si ca nu l-a vazut in viata sa.

"In presa a aparut informatia ca in sediul PNL Cluj-Napoca s-au desfasurat intalniri cu grupuri de interlopi si eu am spus ca nu aveau cum sa aiba loc astfel de intalniri pentru ca acolo era biroul meu si fara consimtamantul meu nu putea intra nimeni acolo. Probabil era vorba de alt sediu, de la judet. E o confuzie de sedii", a afirmat Uioreanu.

Audierea lui Uioreanu a durat aproximativ o ora.

Horea Uioreanu a sosit, luni dupa-amiaza, in jurul orei 15.35, la sediul DNA Cluj, spunand ca a fost sunat pentru a se prezenta la ora 16.00.

El a venit la sediul DNA Cluj insotit de un avocat.

  • Presedintele PNL Alba, Teodor Atanasiu, si Dumitru Samson, fiul vitreg al ministrului Apararii, Corneliu Dobritoiu, sunt urmariti penal de catre DNA Cluj, alaturi de alte patru persoane, pentru infractiuni la legea referendumului.

Potrivit unui comunicat de presa transmis, joi, de DNA, procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie - Serviciul Teritorial Cluj au inceput urmarirea penala fata de Teodor Atanasiu - deputat, presedinte al organizatiei judetene PNL Alba, pentru folosire a influentei in scopul obtinerii unor foloase de natura electorala partidului politic din care face parte, prevazuta in art. 13 din Legea 78/2000, pentru promisiune, oferire sau dare de bani, bunuri sau alte foloase in scopul de a determina alegatorul sa voteze in cadrul referendumului, prevazuta in art. 54 alin. 1 din Legea 3/2000 si asociere pentru savarsirea de infractiuni.

Dumitru Samson, fiul vitreg al ministrului Apararii, Corneliu Dobritoiu, este urmarit penal pentru trafic de influenta, promisiunea, oferirea sau darea de bani, bunuri sau alte foloase in scopul de a determina alegatorul sa voteze in cadrul referendumului, prevazute in art. 54 alin. 1 din Legea 3/2000 si asociere pentru savarsirea de infractiuni.

Totodata, s-a inceput urmarirea penala fata de Bogdan Cristian Magurean, reprezentant al unei societati comerciale de paza si protectie, in sarcina caruia s-au retinut urmatoarele infractiuni: cumparare de influenta, complicitate la promisiunea, oferirea sau darea de bani, bunuri sau alte foloase in scopul de a determina alegatorul sa voteze in cadrul referendumului prevazuta in art. 26 Cod penal raportat la art. 54 alin. 1 din Legea 3/2000 si asociere pentru savarsirea de infractiuni, Gheorghe Grosu, Radu Stelian Rus si Nicusor Stefan Hanzi, in sarcina carora s-au retinut urmatoarele infractiuni: complicitate la promisiunea, oferirea sau darea de bani, bunuri sau alte foloase in scopul de a determina alegatorul sa voteze in cadrul referendumului, prevazuta in art. 26 Cod penal raportat la art. 54 alin. 1 din Legea 3/2000 si asociere in vederea savarsirii de infractiuni.

In rezolutia de incepere a urmaririi penale, procurorii afirma ca exista indicii cu privire la faptul ca, in cursul lunii iulie 2012, invinuitul Teodor Atanasiu, in intelegere cu invinuitul Dumitru Samson, a initiat o actiune pentru mobilizarea electoratului din Transilvania si Banat la referendumul din 29 iulie 2012 prin sensibilizarea acestuia cu recompense in bani si alte foloase materiale.

"Concret, s-a stabilit ca, in cursul diminetii de 29 iulie 2012, in intelegere cu Atanasiu, Samson a apelat la sprijinul invinuitului Bogdan Cristian Magurean(cunoscut interlop din Cluj-Napoca, cu relatii in diverse clanuri interlope) pentru ca, in schimbul unor sume de bani, sa actioneze in ziua referendumului pe doua paliere: pe de o parte sa mobilizeze alegatorii sa se deplaseze la vot (in special persoane cu un nivel scazut de educatie), iar, pe de alta parte, sa pregateasca in toate marile localitati de pe raza judetelor Alba, Cluj, Salaj, Bistrita-Nasaud, Arad, Timis grupuri de interlopi care sa fie pregatiti sa intervina, la nevoie, in locatiile unde se solicita sprijin. Magurean Bogdan a actionat in sensul celor stabilite, in conditiile in care i s-a pus la dispozitie un spatiu din sediul organizatiei PNL Cluj-Napoca, iar Samson Dumitru l-a pus in legatura cu mai multi lideri locali ai PNL pentru a le acorda sprijinul in acelasi scop. Magurean Bogdan, prin intermediul altor persoane, a mobilizat votantii de pe raza acestor judete, carora le-a transmis promisiunile facute de invinuitul Samson Dumitru, constand in bani si alte foloase materiale", se arata in comunicatul DNA.

Conform sursei citate, toate aceste promisiuni de foloase materiale au fost indeplinite la sfarsitul zilei de 29 iulie 2012 si in zilele urmatoare, banii fiind transmisi lui Magurean de Samson, iar, pe de alta parte, Atanasiu, prin intermediar, a remis o suma de bani invinuitului Gheorghe Grosu.

De asemenea, s-a stabilit ca, in schimbul sprijinului acordat, invinuitul Samson i-a promis invinuitului Magurean ca va utiliza influenta de care se bucura la nivelul ministerelor si ii va influenta pe functionari sa acorde contracte firmei de paza si protectie reprezentate de Magurean.

Presedintele Aliantei Civice Democrate a Romilor (ACDR) Cluj-Napoca, Nicusor Stefan Hanzi, spunea, vineri, ca a fost audiat, miercuri, la DNA Cluj, sustinand ca nu a indemnat pe nimeni sa mearga la vot si nu a primit bani de la nimeni.

"M-a sunat cineva sa ma intrebe in calitate de presedinte al ACDR Cluj-Napoca daca stiu cati romi am si cati ar putea sa mearga la vot la referendum. Si am spus cati sunt aici, cati dincolo, dar nu am spus cati merg la vot pentru ca nu puteam sti asta. Eu nu am indemnat pe nimeni sa mearga la vot. Si ni s-au ascultat telefoanele si pentru atata lucru am fost audiat la DNA Cluj si procurorii mi-au spus ca sunt invinuit si urmarit penal. Si am zis ca nu inteleg pentru ce anume, ca am spus cati romi sunt in oras? Am zis procurorilor ca nimic nu e adevarat din ce m-au acuzat, mai ales ca nu am primit niciun ban de la nimeni", spunea Hanzi.