O declaratie neobisnuit de dura la adresa ultimelor evenimente din Romania vine chiar de la varful Partidului Social-Democrat German, care face parte din aceeasi familie politica cu PSD-ul premierului Victor Ponta. Liderul socialistilor din Bundestag-ul german, Frank-Walter Steinmeier, considera ca "este inacceptabil sa restrangi in doar cateva zile atributiile Curtii Constitutionale, sa adaptezi procedurile parlamentare (scopului tau, n.r.) si sa ocupi functii importante peste noapte."

HotNews.roFoto: Hotnews

Declaratiile importantului socialist german arunca indoiala asupra apararii social-democratilor romani, care sustin ca criticile la adresa actiunii coalitiei parlamentare Antonescu-Ponta vin doar din partea popularilor europeni, rudele politice ale lui Traian Basescu.

"Este inacceptabil sa restrangi in doar cateva zile atributiile Curtii Constitutionale, sa adaptezi procedurile parlamentare (scopului tau, n.r.) si sa ocupi functii importante peste noapte. Pe scurt, normele democratice si standardele parlamentare sunt suprasolicitate si incalcate", scrie liderul socialistilor germani, Frank-Walter Steinmeier, intr-o declaratie privitoare la situatia din Romania.

"Solicit tuturor partidelor sa respecte institutiile democratice, sa respecte legea si separarea puterilor in stat. Abaterile politice si legale, precum cele de care este acuzat presedintele Basescu, nu trebuie platite inapoi in acelasi fel", mai scrie Steinmeier. "Prin urmare, salut faptul ca Uniunea Europeana va examina cu atentie evenimentele. Ar fi de dorit sa cerceteze nu doar ceea ce s-a intamplat in ultimele zile, dar si criza constitutionala din ultimii ani".

Cu privire la importantele decizii pe care Curtea Constitutionala din Romania trebuie sa le ia in aceste zile, Steinmeier spera "ca deciziile Curtii Constitutionale sa fie acceptate si sa nu fie din nou folosite ca o oportunitate de a specula cu privire la inlocuirea judecatorilor Curtii. O astfel de conduita ar fi inconsistenta cu principiile constitutionale".

Frank-Walter Steinmeier este liderul socialistilor in parlamentul Germaniei, fiind unul dintre cei mai importanti socialisti germani. A fost seful cancelariei lui Gerhard Schroder si ministrul de externe al Germaniei intre 2005 - 2009, in guvernul de coalitie condus de Angela Merkel.

  • Intreaga declaratie o puteti gasi aici. Un fragment din declaratia in germana: "Aber ganz gleich was die Ursachen sind: Es ist nicht hinnehmbar, wenn innerhalb weniger Tage die Kompetenzen des Verfassungsgerichts beschnitten, parlamentarische Verfahren passend gemacht, wichtige Funktionen über Nacht neu besetzt, kurz gesagt: demokratische und parlamentarische Spielregeln und Standards überdehnt und verletzt werden."