​Asociatia "Cutu, Cutu" a depus la Parlament 10.000 de semnaturi impotriva eutanasierii maidanezilor, cu o zi inainte de votul final asupra legii cainilor fara stapan. "Am fost foarte surprinsi cand PDL a declansat o campanie de semnaturi, chipurile pentru consultarea populara. Atunci am zis ca este cazul sa pornim si noi o contra-campanie",a declarat Marcela Pisla, presedintele Asociatiei "Cutu, Cutu", in cadrul unei conferinte de presa in care unul dintre voluntarii asociatiei a inceput sa planga, vorbind despre un caine agresat pe care il are in grija. Potrivit acesteia, "la noi la masute niciodata nu au fost scandaluri de genul celor de la PDL, care se pot solda si cu bataie, si cu injuraturi", iar asociatia a anuntat ca va depune plangere impotriva campaniei PDL, "pentru ca este agresiva, mincioasa, plina de omisiuni".

Reprezentantii Asociatiei Cutu cutuFoto: Hotnews

Pe 13 octombrie, in Parlamentul European s-a adoptat o declaratie initiata de 5 europarlamentari, printre care doi romani, Daciana Sarbu si Adina Valean, privind obligativitatea sterilizarii cainilor cu si fara stapan. La trei luni de la aceasta data, "trebuie sa se nasca o directiva in cadrul Comisiei Europene care sa atentioneze guvernele, prin urmare si guvernul roman, ca este necesara sterilizarea cainilor cu si fara stapan", a declarat Marcela Pisla.

Nemultumirea ONG-urilor in ce priveste proiectul de lege al cainilor fara stapan este faptul ca "in martie 2011 PDL a adaugat la PLX 912/2007 amendamente referitoare la eutanasie si alte amendamente care cer ca iubitorii de animale sa fie amendati daca hranesc cainii de pe strada, care cer sa nu poti adopta un caine de la hingheri decat daca ai dovada de casa, de serviciu, ca ai niste bani in buzunar sa platesti o taxa, ca ai acordul vecinilor si ca ai mai putin de doi caini", a explicat presedintele Asociatiei "Cutu, cutu".

Rep: Ce va nemultumeste major la aceasta lege, in conditiile in care ea aduce decizia in fata comunitatii locale? Populatia va decide daca cainii merg catre eutanasiere, sterilizare sau adoptie.

Marcela Pisla, presedintele Asociatiei "Cutu, cutu": Consultarea populara este o teapa ordinara. La fotbal si la caini vedem ca in ultima perioada se pricepe toata lumea. Practic, rezolvarea cainilor fara stapan e o problema tehnica, nu e o problema populara. Cum se rezolva? In primul rand prin sterilizarea cainilor cu stapan, prin sterilizarea cainilor fara stapan, returnarea celor blanzi si ducerea in adaposturi a celor cu probleme de comportament si, in masura posibilitatilor, sa le gasim stapani la toti.

Rep: Acesta este un proces de lunga durata, care tine ani. Suntem in situatia in care avem oameni muscati de caini si care spun ca le este frica sa iasa cu copiii pe strada.

Mihnea Columbeanu (voluntar): Intr-adevar, procesul la care ne referim e de lunga durata. Procesul la care se refera ei este de infinita durata, pentru ca el nu ar rezolva niciodata problema. Ceea ce cerem noi este disparitia maidanezilor in mod eficient si treptat pana in cinci ani. Ceea ce prevede acest proiect de lege este perpetuarea maidanezilor pe termen nelimitat.

Rep: Eutanasierea este o masura ale carei efecte se vad clar. Cainii dispar acum. Cum se poate monitoriza situatia in cazul sterilizarilor?

Mihnea Columbeanu: In cazul eutanasierii, se vede ca nu dispar cainii. Pentru ca sunt mereu improspatati de caini noi.

Rep: Acelasi lucru nu se poate intampla si cu sterilizarea?

Mihnea Columbeanu: Nu, daca se aplica cu adevarat impusa prin lege si bine controlata. In Bulgaria s-a facut asa si s-a reusit, in municipiul Oradea s-a facut asa si a reusit. Deci s-a verificat. Aia e o masura treptata, dar sigura, cata vreme masura eutanasierii este sigur ineficienta, lasand la o parte considerentele umanitare.

Rep: Cati bani credeti ca s-ar cheltui pentru eutanasierea tuturor cainilor, pentru adapostirea lor si cum s-ar putea monitoriza situatia in momentul acesta?

Ion Valceleanu (voluntar): Simplu, prin recensamant. In sectorul 2, am trimis echipaj intr-un bloc din Obor de la etajul 3 sa iau un caine. Alaltaieri am trimis pe cineva si a dus de la o doamna in varsta patru pisici la castrat. Deci am 40 de oameni care ma suna si imi spun: luni, la ora 10:00, te duci si castrezi pisica. Trebuie sa facem un recensamant si atunci stim. Dupa care legea trebuie sa oblige proprietarul sa isi castreze animalul si sa controleze situatia.

Rep: Cine sa controleze toti cainii si toate pisicile?

Ion Valceleanu: Statul. Primariile, prin intermediul cabinetelor veterinare zonale.

Rep: Asta nu inseamna sume imense?

Mihnea Columbeanu: Nu. Pe de o parte, pentru ca se pot recupera foarte multi bani din amenzile si penalitatile aplicate celor care nu se conformeaza si, pe de alta parte, pentru ca va exista optiunea intermediara a celor care isi platesc aceste servicii. Nu vor fi niste plati atat de mari incat sa descurajeze, ci medii. Deci, practic, din amenzi, din taxare si din alocare de bani de la buget se poate ajunge la o formula absolut rezonabila. Omul are un caine, normal ca si-l inregistreaza la cabinetul veterinar pentru ca e si in interesul lui sa fie urmarit, sa nu se imbolnaveasca. Daca vrea sa il tina necastrat, e treaba lui, il duce periodic de doua ori pe an la control, ca sa se vada daca e catea daca nu este gestanta, daca are pui, ei vor fi inregistrati si el va raspunde de soarta lor, sa nu fie abandonati, sa fie dati in adoptie legala. Toate astea presupun initial o suma nu exagerat de mare pentru ca procesul sa se demareze, dupa care el poate sa mearga uns, toata lumea are de castigat si nu va necesita investitii majore suplimentare.

Doina Paun (voluntar): Puneti problema banilor sterilizare-eutanasiere. Eutanasierea este de vreo patru ori mai scumpa decat sterilizarea. Stiti ca Vier Pfoten, care este asociatie de protectie a animalelor din Austria cu filiala aici, sterilizeaza gratuit in masa caini, dar trebuie contract cu primariile si multi nu vor. De ce nu vor, ca e gratuit? (…) Cine vrea sa ne scoata pe noi in lume ca fiind un popor criminal, pentru ca oricum ati suci problema asta, uciderea cainilor este o crima in masa. In momentul in care ucizi pui de catel, ucizi caini care nu au facut niciodata rau nimanui, care sunt deja sterilizati, e crima. Si ne-o asumam toti, nu numai cei care o fac, noi care nu ii impiedicam, in primul rand. Cine are interes sa fim vazuti in lume ca un popor criminal si prost, pentru ca suntem prosti daca nu vedem treaba asta si tot o luam de la capat cu intrebari. (…) Stiti ca foarte multi oameni trec pe langa caini care nici nu ii baga seama, dar au frica in minte?

Reporter: Deci este vina oamenilor?

Doina Paun: Categoric! Intotdeauna este vina oamenilor. Intotdeauna. Si cand musca un caine e vina omului. Chiar daca nu a aluia care a fost muscat, a aluia care l-a agresat inainte. (…) Nu spun ca n-or fi caini agresivi, dar una este sa fie caine agresiv ca a fost lovit si se apara, alta este ca are un comportament ciudat. Pe acestia noi vrem sa-i inchidem in adaposturi. Si acestia sunt evaluati in strainatate, ca ne dam tara europeana, de un etolog. Noi nu avem asa ceva.

Reporter: Deci propunerea dumneavoastra este ca animalele presupus agresive sa treaca prin fata unei comisii formate din 4-5 oameni?

Doina Paun: Da. Va dau un exemplu trait de mine. Eram intr-o bacanie, dadeam sa ies, si o mamica cu o fetita de 3 ani voia sa intre. In fata bacaniei dormea colac un catelus de talie mica. Nu era pui, dar era de talie mica. M-am dat lateral, sa cedez intaietatea mamicii si copilului. Inainte de a intra in magazin, fetita si-a luat avant si a tras un picior in catelul care dormea, care s-a ridicat speriat si nu a muscat-o, ci a fugit. Sigur, copilul nu stie, acum primeste educatie. Am asteptat ca mamica sa ii faca educatie, daca nu de mila catelului, macar pentru grija copilului ei. Nu. Si atunci i-am facut eu educatie fetitei si am primit injuraturi de la mama. Acum va intreb, daca catelul acesta musca copilul si mama se ducea la spital urland ca un maidanez i-a muscat copilul, cine era vinovat?

Rep: Ce se intampla cu celelalte cazuri, in care cainii care nu sunt agresati agreseaza?

Doina Paun: Nu exista asa ceva. Astea sunt povesti.

Potrivit reprezentantilor asociatiei, partea buna a proiectului de lege este ca "el cere sterilizarea cainilor cu stapan si daca acestia isi abandoneaza cainii primesc o amenda intre 20 si 50 de milioane de lei vechi. Ceea ce este bine. Dar daca ne uitam cu atentie in proiectul legislativ, nu se urmareste traseul puilor foarte bine. Nu se iau masurile cele mai potrivite impotriva abandonului".

"Fiecare proprietar de caine, daca se da aceasta lege, trebuie sa isi microcipeze cainele, inclusiv puii. Daca abandoneaza puii, noi in mod teoretic prin cititoarele de cipuri putem sa aflam cine este cel care a abandonat puii si sa-i dam o amenda intre 20 si 30 de milioane de lei vechi. Practic, acel om, mai ales daca este de la tara, este un om foarte sarac care poate nici nu are banii, si nici instruirea necesara sa isi microcipeze cainii, si atunci este foarte greu sa gasim un caine microcipat aruncat pe strada", a declarat Marcela Pisla.

Pe de alta parte, regizorul Mihnea Columbeanu, voluntar in cadrul asociatiei, a declarat ca pericolul major este politizarea problemei cainilor. "Acest razboi exista pentru ca PLX 912/2007, prevazut sa intre la votul final maine (miercuri, 2 noiembrie, n.red) in Parlament, este de fapt un vehicul infractional. (…) Aceste masacre deghizate in eutanasieri ar fi evident gratuite, pentru ca s-ar face cu mijloace brutale, fondurile de la buget s-ar aloca prin intermediul primariilor pentru eutanasiile facute numai pe hartie si ar fi imediat furate".

"Marea lor graba pleaca de la faptul ca la anul este campanie electorala si au nevoie de aceste fonduri delapidate si deturnate ca sa isi finanteze campania electorala. De aici a pornit politizarea razboiului cainilor", a precizat Mihnea Columbeanu.

PDL a demarat o campanie de strangere de semnaturi pentru legea care permite eutanasierea cainilor fara stapan

"PDL a decis ca fiecare organizatie judeteana sau municipala (...) sa adune semnaturi pentru sustinerea acestei legi. Legea le permite oamenilor sa decida soarta cainilor vagabonzi din comunitatea locala. Prin campania de semnaturi a PDL - 'Elibereaza-ti orasul! Decide soarta cainilor fara stapan' - cetatenii sunt informati cu privire la principalele prevederi ale acestui proiect, urmand ca apoi, dupa adoptarea legii, sa se poata exprima in cunostinta de cauza", a anuntat la finalul lunii octombrie Geanina Pistru, prim-vicepresedinte al Organizatiei Municipale PDL Arad.

Camera Deputatilor a decis marti, 18 octombrie, amanarea votului la legea cainilor fara stapan, la propunerea liderilor de grup ai Coalitiei. Votul final este programat miercuri, 2 noiembrie. Decizia a fost luata dupa pauza de consultari ceruta de PDL, ca urmare a anuntului facut de PSD privind neparticiparea la votul asupra respectivului proiect de lege, dupa acceptarea propunerii democrat-liberalilor ca votul sa fie electronic secret, transmite Agerpres.

Potrivit raportului intocmit de Comisia de administratie asupra proiectului pentru modificarea si completarea OUG 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a cainilor fara stapan, eutanasierea acestora se va putea realiza dupa ce autoritatile locale consulta populatia prin sondaje de opinie, referendumuri sau adunari. Camera Deputatilor este for decizional in cazul acestui proiect de lege, care a fost adoptat si de Senat, in 2007.

Citeste si: